Noua taxa auto (mai nou)

Posted on 11:26 a.m. by BTrafic team

Guvernul a anunţat că va da înapoi diferenţa de bani şoferilor care au achitat taxa de primă înmatriculare mai mare decât prevede noua formulă de calcul. Aceasta va fi introdusă la 1 iulie 2008, s-a decis în şedinţa de luni a Executivului. Până acum, autorităţile respingeau o asemenea posibilitate. Noua variantă de calcul, agreată şi de Comisia Europeană, prevede ca maşinile Euro 4 şi Euro 3 să fie taxate în funcţie de emisiile de dioxid de carbon. Procedurile de restituire vor fi stabilite de Ministerul Mediului şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, în termen de 90 de zile de la data publicării ordonanţei de urgenţă în Monitorul Oficial.


Principiile celei mai recente formule de calcul a taxei auto propusă de Guvernul român au fost acceptate în urmă cu o săptămână de oficialii europeni.

Ministrul Economiei şi Finanţelor a declarat că din noua formulă de calcul rezultă o taxă mult mai suportabilă decât din celelalte variante. Banii se vor duce la Fondul de Mediu, deşi legislaţia europeană nu prevede acest lucru. Dar motivul pentru care Guvernul a insistat pe introducerea taxei auto nu îl reprezintă maximizarea banilor la buget. “Noi am prevenit o mare sursă de poluare, prin blocarea maşinilor vechi”, a explicat Vosganian.

Ministrul a adus ca principal argument situaţia din ţări ca Bulgaria sau Polonia, unde parcul auto este format în cea mai mare parte din autovehicule vechi. “Din 2001 şi până în 2007, numărul maşinilor din ţară a crescut în mod continuu. Nici nu vreau să mă gândesc la ce s-ar fi putut întâmpla dacă în 2007, când a avut loc cea mai mare creştere a numărului achiziţiilor, oamenii s-ar fi îndreptat numai spre maşini vechi”, a încheiat ministrul.

Detalii privind valoarea taxelor

Taxa pentru maşinile cu motorizări tip Euro 4 sau Euro 3 va fi calculată în funcţie de mai multe criterii, precum emisiile de dioxid de carbon, dar şi emisiile de praf. Ministrul Mediului, Attila Korodi, a spus că valoarea taxei scade odată cu valoarea maşinii la acelaşi tip de poluare.

"Proporţia va fi de 30% dioxid de carbon şi 70% alte noxe, pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3", a declarat Attila Korodi. În cazul acestor maşini, taxa va fi calculată pe baza emisiei de CO2, exprimată în grame/km înscrisă de constructor în documentele de identificare cu ocazia omologării, de taxa specifică exprimată în euro/1 gram CO2, de capacitatea cilindrică, de taxa specifică pe cilindree, la care se aplică o cotă de reducere în funcţie de vechime, conform proiectului de ordonanţă de urgenţă discutat, luni, de Guvern.

Pentru maşini cu motoare Euro 5, hibride şi electrice nu se plăteşte taxă auto.

În cazul autovehiculelor cu motoare diesel echipate cu filtru de particule, cuantumul taxei se reduce cu 25%.

Pentru vehiculele Euro 2 cu motoare de 1.400 de cmc şi o vechime de 6-7 ani, noua taxă va fi de 1.213 euro, faţă de 2.604 euro în prezent.
-pentru vehiculele euro 2 cu motoare de 1.400 şi vechime de 8-9 ani, suma scade la 928 euro
-pentru motor euro 2, de 1.600 cmc taxa va fi de 2.121 euro, la o vechime de 6-7 ani ( 2.976 euro în prezent)
-pentru motor euro 2, de 1.600 cmc, vechime de 8-9 ani, taxa va fi de 1.622 euro
-pentru motoarele euro 2, de 2.000 cmc, cu vechime de 6-7 ani, taxa urcă la 3.300 euro, dar sub valoarea actuală de plată, de 4.007 euro
-maşinile Euro 2, cu motoare de 2.000 cmc şi vechime de 8-9 ani vor fi taxate cu 2.574 euro
-pentru autovehiculele euro 2 cu motoare de 3.000 de cmc, cu vechime de 6-7 ani vor fi plătiţi 10.710 euro, faţă de 6.868 euro în prezent

La categoria Euro 1, taxa coboară de aproape trei ori la maşinile cu vechime de 10-11 ani şi capacitate de 1.400 cmc, de la 3.606 euro la 1.323 euro. Diferenţa dintre nivelurile actuale şi cele propuse de Guvern scade odată cu creşterea capacităţii astfel:

-autoturismele euro 1, cu 1.600 cmc, vechi de 10-11 ani, vor fi taxate cu 2.376 euro, faţă de 4.121, în prezent
-autoturismele euro 1, cu 1.900 cmc vor fi taxate cu 3.591 euro faţă de 4.894 euro
-pentru autoturismele euro 1, cu 2.000 cmc se vor plăti 3.780 euro comparativ cu 5.152 euro
-pentru maşinile Euro 1 de 2.500 cmc se vor plăti 6.750 euro, faţă de 6.439 de euro în prezent
-la motoarele Euro 1 de 3.000 de cmc, taxa va creşte de la 7,727 euro la 11.340 euro

Vehicule non-euro, vechi de 15 -16 ani,
-se vor plăti 735 euro pentru motoarele de 1.400 cmc (faţă de 4.007 euro în prezent)
-taxa va fi de 1.320 de euro la motoare de 1.600 cmc (faţă de 4.579 euro)
-taxa va fi de 1.995 euro la motoare 1.900 (faţă de 5.438 euro)
-se vor plăti 6.300 euro la motoare de 3.000 de cmc (faţă de 8.586 euro)

sursa: antena3

No Response to "Noua taxa auto (mai nou)"